08.06.2024_Apel înscrieri: Școala de Vară Culturadata - Managementul și marketingul proiectelor culturale
Organizată sub forma unui program de formare gratuit de către Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) - https://www.culturadata.ro/, Școala de Vară _Culturadata _se va desfășura în perioada 1-5 iulie 2024, la Modul Cărturești – Str. Academiei, 18-20, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București.
Ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediție, Școala de Vară _Culturadata_ se adresează tuturor studenților de la universitățile umaniste, de arte și economice cu orientare spre management, marketing și mentalitate antreprenorială. Prin programul dedicat întregului spectru de practici culturale, cât și prin formatul interactiv al cursului, participanții au ocazia ca, pe parcursul celor cinci zile, să dobândească cunoștințele și soluțiile necesare pentru
numeroasele provocări și oportunități existente în lumea culturală și artistică și să beneficieze de o serie de întâlniri relevante cu formatori și specialiști din domeniu.
Participarea la acest program de formare este gratuită, cazarea și transportul participanților nu sunt incluse, însă suntem aici pentru a identifica cele mai bune soluții.
Studenții și masteranzii interesați să participe sunt rugați să completeze, până miercuri, 19 iunie, formularul de înscriere disponibil chiar aici: https://forms.gle/wQ4RAPRGYfWKrYfi7. În baza informațiilor primite, vor fi ulterior selectați 25 de participanți.
La finalizarea cursurilor Școlii de Vară _Culturadata_, studenții vor primi un Certificat de participare, recunoscut la nivel național.
Mai multe detalii puteți găsi atașat și pe: https://www.culturadata.ro/scoala-de-vara-culturadata-editia-a-iv-a/