Participare remarcabilă din partea studenților Facultății de Științe Economice la Sesiunea de comunicări științifice 2025
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Hyperion București a găzduit în data de 15 mai 2025 a XVI-a ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice, un eveniment devenit deja o tradiție, care oferă studenților și masteranzilor oportunitatea de a-și valorifica cercetările și pasiunile academice în domeniul științelor economice.
Evenimentul a fost marcat de prezența unui invitat special – Adrian Manu, Director – Head of SAP Competence Center l Eastern Europe Capgemini și absolvent al Facultății de Științe Economice, care a împărtășit din propria experiență profesională. Într-un discurs sincer și motivant, Adrian Manu a vorbit despre parcursul său în cadrul companiei Capgemini și despre cât de mult l-au ajutat cunoștințele acumulate în timpul studiilor. Participanții au apreciat autenticitatea mesajului și sfaturile valoroase legate de orientarea profesională și dezvoltarea continuă.
Pe parcursul sesiunii, studenții au susținut prezentări interesante și bine documentate, abordând teme variate din domenii precum statistică, finanțe, marketing, managementul aprovizionării și investiții. Lucrările au demonstrat o bună stăpânire a metodelor de cercetare, creativitate și capacitate de analiză critică, fiind evaluate de cadre didactice ale facultății.
Sesiunea a oferit nu doar un cadru de exprimare academică, ci și un prilej de consolidare a comunității studențești și de schimb de idei între participanți. Evenimentul a subliniat încă o dată importanța implicării active în viața academică și a formării continue în domeniul economic.
La finalul evenimentului, cele mai bune lucrări au fost premiate:
Locul I – Alina Mardare (Șerban), Anul I, Specializarea Afaceri Internaționale
Locul II – Laura Steluța Nicoleta Zamfir, Anul I, Specializarea Afaceri Internaționale
Locul III – Iulian Tănase, Anul I, Specializarea Management
Mențiunea I – Carmen Miu, Anul III, Specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor
Mențiunea II – Cosmin Alexandru Badea, Anul II, Specializarea Management
Mențiunea III – Rana Moise, Anul I, Specializarea Management
Facultatea de Științe Economice felicită toți participanții pentru contribuțiile valoroase și le urează succes în continuare în demersurile lor academice și profesionale.

