Articole

Tipărire

Descriere Programul de Studii Universitare de Licență Contabilitate și Informatică de Gestiune ZI

Cererea pe piaţa muncii a specialiştilor în consiliere în domeniul contabilitate, a promotorilor de acţiuni/iniţiative în cadrul organizaţiilor antreprenoriale, a managerilor de organizaţii care iniţiază afaceri în contextul realităţii economice contemporane justifică pe deplin existenţa unui astfel de program de studii universitare de licenţă, prin care se speră să se atragă foarte mulți absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat.

a. Misiunea şi obiectivele programului de studii CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Misiunea şi obiectivele asumate, dar şi curriculum propus asigură compatibilitatea cu domeniul de studii şi cu domeniile apropiate. De asemenea, oferă aceleaşi competenţe şi oportunităţi/perspective în carieră ca şi programele de studii organizate în acelaşi domeniu sau în domenii apropiate de alte universităţi din spaţiul internaţional, european şi naţional.


Acest program urmăreşte formarea unor specialişti capabili să se integreze în echipe complexe în cadrul unor entităţi economice sau a unor organisme din domeniul contabilitate, la conducerea unor companii care desfăşoară activităţi antreprenoriale. De asemenea, un alt obiectiv al programului iniţiat este formarea de specialişti capabili de a aduce contribuţii importante la dezvoltarea şi aplicarea cunoştinţelor din domeniul contabil, capabili să utilizeze cunoştinţele şi experienţele în evaluarea unor situaţii practice, în formularea unui diagnostic şi emiterea de expertize pertinente. Nu în ultim rând, absolvenţii acestui program vor deveni profesionişti în domeniul contabil, având rolul de mediatori, consilieri, consultanţi pe lângă actorii naționali sau instituţionali cu deschidere spre relaţiile contabile si de gestiune.


Astfel, absolvenții programului de studii universitare de licență „Contabilitate și Informatică de Gestiune” trebuie să fie capabili:
-    să poată utiliza metodele, tehnicile şi instrumentele privind organizarea şi ţinerea contabilităţii în entităţi economice, instituţii publice şi instituţii de credit;
-    să cunoască la nivel aplicativ metodologia elaborării şi analizei rapoartelor financiare pentru entităţi economice, instituţii publice şi instituţii de credit;
-    să dobândească capacităţi şi abilităţi în activitatea de întocmire, prezentare şi analiză a situaţiilor financiare consolidate şi a declaraţiilor fiscale;
-    să cunoască la nivel teoretic şi aplicativ metodologia contabilităţii operaţiunilor de fuziune, divizare, lichidare, grupări şi achiziţii de întreprinderi;
-    să dobândească capacităţi şi abilităţi în organizarea, exploatarea, dezvoltarea sistemelor informatice de gestiune şi proiectarea şi implementarea de noi sisteme informatice.


În acest context, obiectivele specifice programului de studii universitare de licenţă „Contabilitate și Informatică de Gestiune” sunt următoarele:
•    Formarea de specialişti cu un sistem de gândire şi acţiune propriu, capabili să găsească soluţii optime pentru funcţionarea  eficientă  a economiei naţionale;
•    Crearea şi dezvoltarea aptitudinilor de a utilizare instrumentele contabile şi de gestiune pentru identificarea, implementarea şi exploatarea unor sisteme soft moderne de organizare a activităţii şi de evidenţă, care să ofere o imagine fidelă a structurilor economice tuturor utilizatorilor de informaţii.
Pe plan ştiinţific, programul de studii universitare de licenţă „Contabilitate și Informatică de Gestiune” dezvoltă capitole ale relaţiilor economice antreprenoriale, în plină expansiune pe plan mondial, considerate indispensabile pentru majoritatea studiilor interdisciplinare.
Astfel, sunt dezvoltate capitole fundamentale din Contabilitate financiară (fundamentală), Contabilitatea instituţiilor publice, Contabilitate financiară aplicată, Analiză economico – financiară, Contabilitate consolidată, Sisteme informatice de asistare a deciziilor, etc., completate cu cursuri opţionale specializate pe domenii de mare actualitate. Toate acestea sunt incluse într-o serie de cursuri de pregătire generală în primul an de studii, respectiv cursuri de specializare în anii următori de studii. Trebuie menţionat faptul că toate instituţiile de învăţământ superior cu prestigiu internaţional acordă o atenţie deosebită studiului acestor discipline în planurile de pregătire aferente ciclului I de studii universitare.

b. Utilitatea pentru dezvoltarea cunoaşterii în domenii ştiinţifice prioritare şi modernizarea unor domenii de importanţă incontestabilă

    Programul de studii universitare de licenţă „Contabilitate și Informatică de Gestiune” prezintă o structură modernă şi echilibrată, adaptată celor mai noi tendinţe înregistrate pe planmanagerial și antreprenorial, oferind posibilitatea viitorilor absolvenţi să răspundă rapid şi competent provocărilor vieţii economice naționale și internaţionale, fiind capabili să ia decizii complexe, adaptate mediului actual de busines, dar şi diferitelor situaţii practice cu care este posibil să fie confruntaţi.  
Intenţia programului este de a avea componente complexe ce ţin de mecanismul antreprenorial, ce au rădăcini foarte profunde în teoria economică a finanțelor și in domeniul managerial.
Pe de altă parte, programul deschide calea de acces spre studii masterale în domenii ce sunt de mare actualitate în mediul contabil și de gestiune, precum Audit financiar contabil și consiliere, Contabilitate, control și expertiză, Contabilitatea și fiscalitatea entităților economice, Contabilitate, audit și informatică de gestiune.
    
c. Utilitatea pentru diferite activităţi economice, sociale, culturale etc.

Ştiinţele moderne sunt traversate în profunzime de fenomene economice aleatoare. Însă o analiză consistentă duce la rezultate spectaculoase din punct de vedere economic şi social. Ca exemplu, există prognoze şi analize financiar – economice, care pot fi interpretate de specialişti în domeniul respectiv. Pe de altă parte, analiza trendurilor şi fenomenelor economico – sociale poate duce la o mai bună predicţie a multor procese economice internaţionale, financiare şi manageriale.
În acest context, absolvenţii vor avea posibilitatea să identifice oportunităţi şi riscuri în domeniul managerial si antreprenorial şi să elaboreze analize, sinteze şi prognoze în acest domeniu. Studenţii vor dobândi abilităţi în negocierea, contractarea şi derularea de contracte financiare și bancare şi gestionarea problemelor de comunicare, financiare, manageriale, contabile, ge gestiune si de antreprenoriat. Aceştia vor putea evalua impactul proceselor şi fenomenelor economice asupra tranzacţiilor financiare derulate de entităţi economice, cu posibilitatea efectuării de expertize, ori acordarea de consultanţă de specialitate diverselor organisme naţionale şi internaţionale în elaborarea de politici economice, financiare, bancare, manageriale şi comerciale pentru sporirea competitivităţii naţionale şi regionale.

d. Utilitatea pentru pregătirea de specialişti apţi să răspundă respectivelor cerinţe de dezvoltare a activităţilor de cercetare ştiinţifică, economice, sociale, culturale etc.

    Planul de învăţământ are o structură modernă şi echilibrată şi cuprinde cursuri cu o tematică ce reflectă unele dintre cele mai importante direcţii de cercetare în domeniulcontabil și de gestiune.
Ne aşteptăm, de asemenea, ca unii absolvenţi ai acestui program de studii universitare de licenţă să dorească continuarea studiilor la masterat, Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Hyperion din Bucureşti oferind programe masterale din domeniul de specialitate:
     Audit financiar contabil și de gestiune
e. Ocupaţii vizate sau propuse
    Prin conţinutul disciplinelor cuprinse în planul său de învăţământ, programul de studii universitare de licenţă „Contabilitate și Informatică de Gestiune” asigură absolvenţilor săi competenţe de specialitate în concordanţă cu cerinţele de pe piaţa muncii din România şi Europa şi Clasificarea Ocupaţiilor din România pentru următoarele funcţii/ocupaţii posibile:
- 241102 - Expert contabil-verificator
- 241103 - Revizor contabil
- 241104 - Referent de specialitate financiar-contabilitate
- 241106 - Controlor de gestiune

 

MAI MULTE DETALII DESPRE ADMITERE - CLICK AICI

Ştiri şi evenimente